Micropigmentare pleoape, aspecte pro și contra

2718

Micropigmentare eyeliner ochi – stil clasic al machiajului de zi sau de seară. Accentuează privirea și genele, face ca look-ul să fie mai expresiv și mai feminin. În trecut, doar modelul eyeliner cu un contur lung și ridicat era considerat drept întruchiparea modei. În prezent, odată cu tendința de naturalețe a machiajului și a aspectului, modelul de eyeliner clasic lat a fost înlocuit cu un eyeliner subțire, care nu este foarte vizibil, dar care în același timp accentuează bine ochii. Așa a apărut trendul micropigmentare ochi eyeliner. În acest articol, vom prezenta în detaliu tehnica micropigmentare pleoape: ce este, cum se realizează, care sunt caracteristicile și cum să îngrijiți de tatuajul pleoapelor în tehnica eyeliner.

Ce este tehnica micropigmentare pleoape?

După principiul de efectuare, tatuajul pleoapă superioară/inferioară nu se deosebește de tatuajul permanent clasic al ochilor – procedura se realizează cu un aparat clasic, folosind pigment de culoare neagră (foarte rar – pigment de culoare maro închis, la dorința clientului). Diferența tehnicii respective față de conturul clasic constă în faptul că pigmentul este injectat în spațiul liber de-a lungul liniei de creștere a genelor. În timp ce în cazul tehnicii clasice, accentul se pune pe pleoapă, cu efect minim asupra liniei genelor.

Pigmentul se injectează în straturile superioare ale pielii, nu mai adânc de 1 mm. Totuși, ținând cont că zona este mai puțin afectată de factorii externi (spre deosebire de zona sprâncenelor și a buzelor), precum și datorită specificului pielii din zona ochilor, efectul tatuajului durează mult timp – minim 2 ani. În cazul unor femei, efectul rămâne neschimbat pe o perioadă de 5 ani sau mai mult. Pentru admiratoarele de eyeliner pleoape, aceasta constituie un mare avantaj. Astfel, pentru întreaga perioadă, privirea rămâne expresivă, și conturul nu se estompează, nu se șterge și nu se schimbă sub influența oricăror factori externi.

Cui i se potrivește?

Micropigmentarea pleoapă superioară/inferioară se potrivește absolut tuturor, indiferent de tipul de piele sau vârsta persoanei. Având în vedere că tehnica dată nu creează un efect de machiaj țipător, aceasta va arăta uniform și îngrijit la orice formă a ochilor și a feței. Vă recomandăm să alegeți micropigmentarea pleoape dacă:

  • Doriți să vă accentuați genele, făcându-le să arate vizibil mai lungi și mai dense;
  • Doriți să obțineți un efect de contur ochi;
  • V-ați obosit să utilizați zilnic produse cosmetice decorative (sau aveți alergie la ele), dar doriți să arăți bine indiferent de circumstanțe.

Micropigmentarea pleoape este o tehnică unică. Aspectul nu va fi încărcat, nu vă obligă să vă vopsiți genele cu rimel și chiar fără produse cosmetice arată superb, făcând ca privirea să arate mai frumos.

Cum arată micropigmentarea pleoape

Micropigmentarea pleoape creează efect de gene dense și întunecate, dar în același timp arată destul de firesc: privirea devine mai expresivă, fără prea multe accente inutile care ar distrage. Domnișoarele cu gene mai închise la culoare le vor putea alungi vizual, iar cele cu gene mai deschise vor putea obține un contur subțire și îngrijit, care va conferi genelor volum după aplicarea rimelului.

Însă este important de menționat că machiajul semipermanent pleoape nu înlocuiește eyelinerul sau folosirea creionului clasic pentru ochi. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când se trasează conturul, nu vopsim suplimentar spațiul dintre pleoape. De aceea, trebuie să fiți pregătiți că efectul va fi diferit de cel al produselor cosmetice decorative cu care sunteți obișnuiți.

În prezent, se observă o nouă tendință în ceea ce privește tehnica micropigmentare pleoape – eyeliner subțire în zona de creștere a genelor, cu o ușoară umbrire care puțin iese deasupra conturului. Arată asemenea unui fundal umbrit cu creionul pentru ochi – foarte drăguț și fresh.

Caracteristicile procedurii

Cea mai serioasă barieră ce stă în fața clientelor privind tehnica dată este teama de a deteriora membrana mucoasă a ochiului. Evident, masterul injectează pigmentul în apropierea acestui organ vital. În realitate, nu există niciun risc. În primul rând, în studioul nostru activează doar profesioniști cu experiență ce lucrează în siguranță. În al doilea rând, aparatul profesional pentru micropigmentare folosit de master creează vibrații minime, astfel încât pigmentul este introdus de către specialist exact în zona necesară. În fine, în timpul procedurii, pleoapa este fixată în așa mod încât deschiderea ochiului nu este posibilă. Iată de ce nu e cazul să vă faceți griji!

A doua provocare – senzații de durere în timpul procedurii, deoarece pielea pleoapelor este subțire și în acea zonă se află multe terminații nervoase. De remarcat:

  • Înainte și în timpul procedurii se aplică un gel anestezic. Acesta elimină complet senzațiile de durere;
  • Disconfortul (se presupune, în caz că procedura este efectuată fără anestezic, deși noi nu permitem acest lucru) se resimte nu pe toată suprafața pleoapei, ci doar în anumite zone în care terminațiile nervoase sunt foarte aproape de piele.

De fapt, multe dintre clientele noastre reușesc să adoarmă în timpul ședinței. De aceea, important e să vă păstrați calmul și să nu vă agitați.

Cum decurge procedura

Există două metode de efectuare a ședinței de micropigmentare pleoape:

  1. prelucrarea în zona liniei de creștere a genelor cu mișcări de trasare cu umplere treptată, ceea ce permite ca pigmentul să pătrundă mai adânc sub piele, astfel fiind necesare mai puține treceri;
  2. trasarea cu aparatul de pigmentare cu mișcări oscilante pentru a crea un efect de umbrire similar cu tehnica micropigmentare pudrat. Acțiunea asupra pielii este minimă, ceea ce reduce senzațiile dureroase. Însă se necesită mai multe trasări de-a lungul zonei.

Procedura se desfășoară în câteva etape:

  • Mai întâi, masterul oferă consultație și vă răspunde la întrebări. În plus, împreună discutați despre culoarea pigmentului. În mod obișnuit, aceasta este culoarea neagră, deoarece arată frumos și durează mai mult, dar poate fi orice culoare;
  • Masterul aplică în zona respectivă un anestezic. Peste 15-20 de minute, efectul anestezicului deja va acționa și se va începe ședința de micropigmentare, strict conform schemei;
  • Procedura durează până la 1 oră. De obicei, se necesită nu mai mult de 30-40 de minute, totul depinde de forma aleasă, de grosimea conturului și de alte aspecte;
  • La finalul procedurii, masterul vă va oferi recomandări cu privire la îngrijirea tatuajului.

Contraindicații

Micropigmentarea pleoapelor are unele contraindicații, ca și în cazul tuturor tehnicilor de machiaj permanent, indiferent de zonă. Procedura nu se admite în cazul diabetului insulino-dependent, epilepsiei, tulburărilor psihice, infecțiilor micotice și virale, bolilor de sânge care duc la o coagulare deficitară.

Procedura de micropigmentare pleoape nu se recomandă femeilor însărcinate și celor care alăptează, în cazul inflamării ochilor, prezența de aterome în zonă, a cicatricilor cheloide, conjunctivitei. Este important să se înceapă administrarea de antihistaminice în cazul femeilor care sunt predispuse la alergii.

Cât durează efectul micropigmentării pleoapă superioară/inferioară

Durata de menținere a efectului este foarte individuală. La unele persoane efectul durează 2 ani, iar în cazul altora până la 5 ani. Aceasta depinde de o serie de factori:

  • Calitatea de îngrijire a zonei tatuate după procedură;
  • Vârsta pielii – efectul va dura o perioadă mai lungă în cazul persoanei în vârstă;
  • Pielea grasă;
  • Stilul de viață – mai puțin se va menține efectul în cazul persoanelor care au un mod activ de viață;
  • Utilizarea produselor cosmetice decorative și calitatea acestora;
  • Caracteristicile individuale ale organismului.

Un factor important privind durata de menținere a efectului îl constituie profesionalismul masterului și calitatea echipamentelor/pigmenților folosiți. De aceea, dacă doriți să beneficiați de toate avantajele machiajului permanent pleoape, nu merită să economisiți pentru acest serviciu, ci mai degrabă apelați la specialiști. De exemplu, la noi ;-)

Îngrijirea pielii după procedură

  • Îngrijirea după ședința de machiaj semipermanent pleoape trebuie efectuată în timp util. Acest lucru este foarte important, deoarece va influența durata efectului și rezultatul final al procedurii. Prin urmare, vă sugerăm să urmați recomandările noastre:
  • Nu întreprindeți nicio acțiune în primele câteva ore în privința înroșirii și inflamației pielii, dacă acestea au apărut la câteva ore în urma procedurii. De fapt, este o reacție normală a organismului și va trece de la sine. Dacă inflamația nu trece în cursul zilei, aceasta ar putea fi o reacție alergică. Este necesar să consultați masterul și să solicitați ajutorul medicului. Însă, de regulă, inflamația nu apare deloc în cazul micropigmentării realizate pe suprafața mică din zona ochiului;
  • După procedură, în prima zi, se permite să vă spălați fața cu apă călduță și săpun pentru copii;
  • Începând cu a 2-a zi și în următoarele 4 zile este interzis să vă spălați sau să faceți baie lungă și fierbinte. Iar timp de o lună trebuie să renunțați la saună, solariu, piscină;
  • Dacă pe pleoape în zona pigmentată se formează descuamări, nu trebuie să atingeți pielea keratinizată și să încercați să o îndepărtați în mod intenționat.

În decurs de 28 de zile, în timp ce pigmentul se absoarbe, iar pielea se vindecă, nu se recomandă aburirea pielii, folosirea de produse cosmetice decorative. Cu o îngrijire atentă, procesul de vindecare va decurge rapid și fără complicații. După o lună de la prima ședință se recomandă efectuarea corecției. Mai multe detalii privind procesul de vindecare și îngrijirea în urma procedurii de tatuaj pleoape puteți afla aici.

Este necesară corecția după micropigmentare pleoape?

  • Corecția se recomandă din mai multe motive:
  • Aceasta va permite înlăturarea oricăror defecte care s-ar fi putut forma;
  • Cu ajutorul corecției se poate modifica forma. De exemplu, să faceți ca modelul de eyeliner să fie puțin mai gros sau mai lung. Puteți schimba culoarea pigmentului în negru, dacă anterior s-a folosit o culoare diferită;
  • Puteți prelungi durata de menținere a efectului. Fără corecție, efectul se va menține mult mai puțin.

Corecția nu este obligatorie pentru machiajul semipermanent pleoape, deoarece în această zonă, pigmentul prezintă o rată bună de absorbție până la 80%. Totuși, dacă doriți să saturați conturul cu o nuanță mai intensă, vă recomandăm să efectuați procedura de corecție.

Merită să vă faceți micropigmentare pleoape sau nu?

Micropigmentarea pleoape se potrivește absolut tuturor, este o procedură sigură și accentuează frumos ochii, dându-le o privire cuprinzătoare. Dar toate aceste avantaje pot fi dezvăluite doar cu condiția că procedura va fi efectuată în mod profesionist.

În caz de mai aveți îndoieli cu privire la realizarea unui tatuaj pleoape în tehnica eyeliner, puteți veni la salonul nostru pentru a vedea portofoliul lucrărilor realizate, să beneficiați de consultație gratuită și să primiți răspunsuri la orice întrebări pe care le aveți. Vă așteptăm cu plăcere!

Autor – Ksenia Kobilianskaia
Master de Top/fondatorul studioului
Abonează-te la rețelele noastre de socializare și la canalul YouTube.
Avem mult conținut interesant
Vasile motela

Buna ziua. Sunt interesată de efectuarea unui machiaj permanent al ochilor- pleoapa superioara.

Kseniya

Buna ziua. Pentru înscrieri scrieți pe whatsapp

Crearea si promovarea site-urilor