Micropigmentarea sprâncenelor oferă fiecărei femei, indiferent de vârstă, sprâncene frumoase și perfect conturate. Procesul de machiaj semipermanent poate fi comparat cu o lucrare de bijuterie. Artistul tatuator selectează forma, culoarea și concentrația pigmentului, în scopul creării unui aspect atrăgător, dar natural. Ca urmare, reprezentantele sexului frumos vor obține sprâncene perfecte și un look fermecător.
Totuși, efectul excelent al microbladingului și al sprâncenelor powder, ca cele mai populare tehnici de micropigmentare, se datorează nu doar pregătirii, experienței și abilității masterului. Ședința de machiaj semipermanent cuprinde mai multe etape. Iar una dintre cele mai importante este îngrijirea sprâncenelor.
De ce este așa de importantă îngrijirea sprâncenelor după micropigmentare?
Deși procedurile de microblading și sprâncene efect pudrat sunt mai puțin traumatizante decât tatuajul clasic, totuși acestea implică introducerea acului sub piele, afectând astfel structura dermului. Evident, pielea devine mai subțire, mai vulnerabilă și apare senzația de durere și riscul de infecție dacă nu sunt respectate regulile de igienă. Dacă nu se acordă o îngrijire adecvată și în timp util a pielii, consecințele pot fi imprevizibile. Cel mai probabil, procesul de vindecare va dura mai mult decât este necesar. Însă, în cel mai rău caz, supurația cauzată de infecții va necesita solicitarea urgentă a consultației medicului și administrarea de antibiotice.
Iată de ce îngrijirea sprâncenelor după micropigmentare este obligatorie și foarte importantă. În plus, nu este deloc o sarcină dificilă.
Important! Artistul tatuator ar trebui să vă informeze, înainte sau după procedură, despre modul de îngrijire a sprâncenelor. Îngrijirea inițială este acordată direct de către specialist, prin aplicarea unui unguent special antibacterian și cicatrizant pe zona sprâncenelor după ședința de micropigmentare. Masterul trebuie să vă ofere consiliere cu privire la alegerea unguentului de vindecare, la perioada și frecvența aplicării acestuia, precum și la modul de îngrijire a sprâncenelor după ședință.
Îngrijirea sprâncenelor înainte de micropigmentare
Înainte de a vizita un make-up artist, este bine să urmați câteva recomandări:
- Nu vă faceți corecția sprâncenelor;
- Nu efectuați proceduri cosmetice. De exemplu, exfolierea pielii din zona sprâncenelor.
De asemenea, nu se recomandă procedura de micropigmentare și sprâncene pudrate în cazul persoanelor cu coagulare slabă a sângelui, diabet zaharat, cancer și infectate cu HIV. Este necesar de evitat complet traumatizarea pielii în timpul micropigmentării pentru a preveni consecințele negative. Sarcina și alăptarea sunt, de asemenea, contraindicații relative în cazul procedurii de microblading. Însă nu și pentru sprâncenele pudrate, deoarece această procedură traumatizează puțin pielea și poate fi efectuată fără anestezie.
Cum să vă îngrijiți sprâncenele după ședință?
Este important nu doar alegerea studioului specializat în machiaj semipermanent și a unui make-up artist profesional și cu experiență, ci și să învățați cum să vă îngrijiți corespunzător pielea după ședința de micropigmentare. De fapt, rezultatul ulterior și aspectul sprâncenelor după vindecare depind de calitatea și oportunitatea respectării unor metode simple de îngrijire.
Reguli pentru îngrijirea pielii după micropigmentare
Pentru ca pielea să se vindece mai rapid iar culoarea, luminozitatea și aspectul estetic să se mențină o perioadă mai lungă, trebuie să urmați anumite reguli importante de îngrijire a pielii.
Imediat după ședință
La sfârșitul ședinței de micropigmentare, din zona tatuată se vor elimina mici picături de lichid limfatic – reacție normală de apărare a organismului la traumatizarea pielii. Aveți sarcina de a îndepărta limfa cât mai des posibil. În acest scop, puteți folosi un disc obișnuit din bumbac umezit în clorhexidina. În caz contrar, limfa se va usca și va forma cruste groase și neplăcute, care mai târziu vor fi mult mai dificil de îndepărtat. Această acțiune simplă trebuie făcută la fiecare 15 minute în primele ore după ședință și de mai multe ori în timpul zilei sau pe măsură ce se secretă lichidul. Evitați umezirea sprâncenelor în această perioadă. Odată ce limfa a încetat să se mai elimine, aplicați pe piele un strat subțire de vaselină cosmetică. De asemenea, se pot folosi unguente speciale de vindecare a pielii. De regulă, masterul recomandă tipul de remediu pe care trebuie să-l procurați din farmacie. Însă dacă, din anumite motive, nu vă puteți permite medicamentul recomandat, folosiți ca alternativă unguente Bepanthen+ sau pe bază de etoniu.
Important! Evitați să folosiți în exces cantitatea și frecvența de aplicare a produsului de vindecare și hidratare. Aplicarea în cantități mari, înfundă porii și împiedică pielea să respire. Ca urmare, procesul de vindecare este mai lent. Respectați instrucțiunile de utilizare a produsului, precum și recomandările masterului. Îngrijirea pielii în primele zile este foarte importantă, totuși este necesar un echilibru.
1-a zi după micropigmentare
În ziua următoare după ședință, este necesar să supravegheați secreția de lichid limfatic. De cele mai multe ori, acesta nu mai este secretat în această perioadă, însă pielea rămâne subțire și vulnerabilă. De aceea, este necesar să se utilizeze un produs de vindecare și dezinfectare sau o vaselină cosmetică.
Produsele nu ar trebui să fie aplicate pe piele mai mult de câteva ore, deoarece se depun praf și microbi care pot pătrunde în rănile încă deschise ale pielii. Îndepărtați cu grijă unguentul anterior la fiecare câteva ore și aplicați din nou în strat subțire.
Ziua a 2-7-a după ședință
În această perioadă, se formează crustele și pot apărea senzații de mâncărime. Aspectul crustelor variază de la o persoană la alta. Cel mai adesea, ca urmare a faptului că pielea este puțin traumatizată (în special în cazul micropigmentării sprâncene pudrate), crustele apar sub forma unei descuamări ușoare, abia vizibile. Totuși, reacția organismului este diferită și se pot (deși rareori) forma cruste groase.
Se interzice îndepărtarea crustelor, acestea trebuie lăsate să se desprindă în mod natural. Apariția pruritului este un indiciu că pielea se vindecă. Nu vă scărpinați sprâncenele! În cazul în care senzațiile de mâncărime devin insuportabile puteți cu ajutorul unui bețișor igienic să tamponați ușor zona din jurul sprâncenelor. Aceasta ar trebui să ajute la diminuarea temporară a senzației intense de iritație.
Se permite umezirea sprâncenelor. În plus, în această perioadă se recomandă spălarea sistematică cu un săpun delicat pentru copii sau cu un produs cosmetic de calitate, aplicarea vaselinei și tratarea crustelor. Dacă nu doriți să folosiți vaselină, puteți folosi unguent Bepanthen sau Panthenol. Curățarea zonei tatuate și aplicarea vaselinei trebuie repetate până la dispariția completă a crustelor (la fiecare 3-4 ore). Este imposibil de estimat momentul de vindecare completă, întrucât acesta este individual și depinde de caracteristicile pielii fiecărei persoane. Această perioadă de vindecare este caracterizată de o senzație tipică de uscăciune și strângere a pielii. Vaselina va contribui parțial la evitarea acestora.
Rețineți, cu cât aspectul crustelor este mai satisfăcător, cu atât este mai probabil ca rezultatul tatuajului să fie cel pe care vi-l doriți. Dacă crustele au aspectul unei pelicule subțiri, aceasta înseamnă că totul decurge bine.
Ziua a 8-14-a după ședința de micropigmentare sprancene
Începând cu ziua a 8-a, crustele încep de obicei să se desprindă. Doar în cazuri excepționale, în funcție de organism, procesul de îndepărtare naturală a crustei poate fi mai îndelungat. Se recomandă să nu fie atinse până când nu se desprind, deoarece pot afecta pielea și produce o pigmentare neuniformă.
După desprinderea acestora, pigmentul devine mai deschis – un proces normal. În următoarele zile, acesta va începe să se întunece, iar efectul machiajului semipermanent se va intensifica. Odată ce toate crustele s-au desprins, puteți finaliza procesul de vindecare prin aplicarea vaselinei. Îngrijirea de bază a zonei micropigmentate este deja completă. Trebuie doar să aplicați o cremă hidratantă pe pielea din zona sprâncenelor și inclusiv pe sprâncene o dată sau de două ori pe zi.
Prima lună
În decursul primei luni, pielea complet se vindecă, dar este încă subțire și vulnerabilă. Din acest motiv, nu se recomandă exfolierea sprâncenelor sau expunerea la lumina directă a soarelui pentru perioade lungi de timp. Dacă este necesar să petreceți timp în aer liber expunându-vă la soare, aplicați cremă de protecție solară pe sprâncene și purtați o pălărie cu boruri mari. Trebuie să evitați, de asemenea, vizitarea saunelor și piscinelor și să excludeți folosirea fardurilor de sprâncene, a creionului și a gelurilor.
Regenerarea celulelor pielii durează aproximativ 28 de zile. Prin urmare, nu este permisă corecția în această perioadă. Corecția se recomandă la 30-45 de zile de la ședința inițială. În cazul în care corecția se efectuează mai târziu, atunci va fi considerată o procedură repetată și va costa prețul integral al serviciului. Însă, dacă corecția este efectuată în termen, la studioul nostru prețul este de 50% din costul inițial al procedurii.
După ce pielea s-a vindecat și rezultatul a fost realizat, se va stabili dacă este necesară corecția după microblading sau sprâncene efect pudrat. În general, după prima ședință, cantitatea pigmentului rămasă în piele este de aproximativ 30-60%, în funcție de structura și de îngrijirea pielii în perioada vindecării, iar după corecție până la 100%. De asemenea, odată ce ați apelat la corecție, trebuie să știți cum să vă îngrijiți sprâncenele după ședință.
Ce nu se recomandă după ședința de micropigmentare sprancene
Prezența crustelor indică faptul că pielea se vindecă în mod treptat. În această perioadă, ar trebui să se evite orice contact a zonei micropigmentate cu apa. În acest sens, ar fi înțelept să amânați vizitarea saunei sau a solariului pentru mai târziu. Nici mersul la piscină nu este o idee bună, deoarece în apă se conține clor, care ar putea fi dăunător pentru rănile deschise. De asemenea, nu este recomandat în primele 3-4 zile consumul de băuturi alcoolice. Odată ce pigmentul a fost injectat sub piele, sistemul imunitar îl percepe ca fiind străin și se activează. Însă alcoolul reduce imunitatea, ceea ce crește riscul de a contracta vreun virus.
Țineți cont că, în prima săptămână, ar fi bine să excludeți exercițiile fizice sau alte activități sportive, deoarece nu se recomandă ca picăturile de transpirație să cadă pe sprâncene. În plus, străduiți-vă să evitați încăperile aglomerate și călduroase. Toate restricțiile vor fi ridicate imediat după ce crustele se vor desprinde în mod natural și pielea va fi vindecată.
Corecția după micropigmentare reprezintă o etapă importantă. Ea este necesară pentru a menține efectul și pentru a înlătura defectele, care s-au format în perioada de vindecare a pielii. Formarea anumitor defecte, devieri și decolorarea pigmentului depind de percepția individuală a organismului privind vopseaua. Corecția sprâncenelor după ședință permite înlăturarea oricăror neajunsuri și conferă sprâncenelor mai multă strălucire și intensitate. Cu ajutorul corecției poate fi prelungit efectul tatuajului.
Caracteristicile îngrijirii pielii după ședința de microblading
Spre deosebire de tehnica sprâncene powder, procedura de microblading este mai traumatizantă. Aceasta se realizează prin efectuarea de incizii în piele în forma firelor de păr, astfel încât suprafața și volumul de afectare este mai mare. Ca urmare, este posibil ca vindecarea pielii să dureze o perioadă mai lungă, iar lichidul limfatic să se elimine mai mult. În rest, principiul de îngrijire a pielii după microblading este același cu cel de îngrijire standard.
Este foarte important să nu atingeți sprâncenele în timpul formării crustelor și nu încercați să îndepărtați crustele în niciun fel. Și asigurați-vă că aplicați produse de vindecare sau vaselină.
Caracteristicile îngrijirii pielii după micropigmentarea sprâncene efect pudrat
Sprâncenele powder este cea mai fină tehnică de machiaj semipermanent disponibilă în prezent. Aceasta implică o traumatizare redusă a pielii, deoarece pigmentul este injectat pe puncte marcate. Prin urmare, pielea se vindecă rapid și fără complicații. În unele cazuri, masterul poate să sugereze să nu se efectueze niciun tratament de îngrijire a pielii dacă se constată că organismul a recepționat bine pigmentul și a reacționat la leziunea cutanată.
Însă dacă limfa se elimină, acționați în mod corespunzător folosind clorhexidina și produse de vindecare. În timp ce unele tehnici pot implica formarea crustelor, în cazul sprâncenelor powder, în 99% din cazuri crustele se aseamănă cu exfolierea. Totuși, chiar și o ușoară exfoliere nu trebuie îndepărtată mecanic.
Îngrijirea sprâncenelor după corecție
Corecția presupune o procedură repetată cu injectarea parțială a pigmentului în punctele necesare. Având în vedere că pielea este traumatizată din nou, evident că și îngrijirea pielii trebuie repetată după corecție. Însă, fiind doar parțial traumatizată, perioada de recuperare este semnificativ mai scurtă. Totuși, recomandările și regulile privind îngrijirea pielii după corecție trebuie respectate.
Îngrijirea sprâncenelor după micropigmentare – succesul unui rezultat excelent
Artistul tatuator trebuie să adapteze rezultatul la preferințele clientei. Însă, odată ce părăsiți salonul de machiaj semipermanent, responsabilitatea pentru continuarea efectului procedurii vă aparține. Prin urmare, este important să aveți grijă în mod corespunzător de piele, să urmați sfaturile și recomandările masterului. Este bine ca la apariția primelor semne de supurație, înroșire severă sau durere să contactați masterul sau să apelați la medic.
Îngrijirea de calitate după ședința de micropigmentare constituie succesul unor sprâncene frumoase, bine îngrijite, precum și a sănătății dvs.